lumesc

 casc oamenii și se scobesc în nas ori în ureche,șir indian-în tramvai
 dimineața asta miroase a stârvuri de pește
 încă mă împiedic și încerc să găsesc un loc pe scaun,în viață,a mea,a ta,în amfiteatru,în general
 sunt zile în care ei stau cocoșați de parcă ar fi niște jeleuri mergătoare din carne
 piele,păr și transpirație
 atunci eu îmi duc ușor mâna la nas și mă gândesc <<ce frumoși sunt oamenii ăștia>> când stau drepți,nu plâng și nu se mai despart în văzul lumii
 de parcă ar vrea să își  împartă suferința  
 nu știu ei oare că în noi urlă foamea și că cel mai periculos lucru pe care îl poți face ,e
 să te separi ,să plângi,să pleci ,sau să nu pleci,să rămâi acolo ,nemișcat
 un fel de <<ia-mă lume!>>
 nu te ia,te-ar da afară pentru nu au ei loc pe scaun,mai au 22 de minute până acasă,afară plouă,e luni ,îți curg mucii și puți
 ori poate nu e așa,poate suntem mai buni,te-am asculta,și-apoi am sfârși într-un "of" colectiv
 ce vrei mai mult de la noi?

Postări populare de pe acest blog

poveste de dragoste improvizată

metamorfoza

întâmplări casnice